fbpx

“Arhitectura este arta mamă. Fără o arhitectură a noastră, nu avem sufletul civilizaţiei noastre proprii.” Frank Lloyd Wright

Unde se fac reclamatii pentru constructii neautorizate?Vrei sa faci o modificare unei constructii pe care o detii? Atunci trebuie sa stii ca ai nevoie de autorizatie. In cazul in care intentionezi sa faci aceasta modificare fara autorizatie si esti reclamat in mod sigur vei primi in cele din urma o amenda. Este absolut firesc sa iti doresti constructii de calitate iar asta inseamna sa functionezi asa cum legea prevede.

„Executarea unei construcţii noi, a unei intervenţii la o construcţie existentă, precum şi desfiinţarea acesteia cu încălcarea prevederilor referitoare la autorizarea şi executarea acesteia”  reprezinta fapte care se pot amenda cu pana la 40.000 de lei potrivit legii.

    Amenzi imense daca nu ai autorizatie de constructie

Procedura de autorizare a executarii lucrarilor de constructii poate incepe odata cu obtinerea certificatului de urbanism si cuprinde mai multe etape. Autorizatia este valabila cel mult 24 de luni de la data emiterii, intervalul in care trebuie sa incepi neaparat lucrarile. Este absolut obligatoriu sa anunti inceperea lucrarilor la primarie sau la Inspectoratul de Stat in Constructii.

Autorizatia de constructie trebuie sa se elibereze pentru aceste tipuri de constructii:

Atunci cand se realizeaza constructii de calitate, toate persoanele implicate vor stii ca autorizatia de constructie este un document fara de care lucrarea nu va putea realiza.

  • Lucrari de construire, lucrari de extindere, de modificare, consolidare, reconstruire, schimbarea destinatiei sau chiar de reparare a constructiilor de orice fel, precum si a instalatiilor care sunt aferente acestora;
  • Lucrari de construire, reconstruire, protejare, restaurare, extindere, reparare, consolidare, conservare a cladirilor declarate ca fiind monumente istorice;
  • Lucrari, amenajari dar si constructii care au un caracter provizoriu, de tipul chioscuri, cabine, tonete, panouri de afisaj, firme și reclame, copertine, pergole, care sunt necesare in vederea organizarii executarii lucrarilor de baza, in conditiile in care acestea nu au fost autorizate

Cat costa sa obtii autorizatia de constructii

Obtinerea autorizatiei de constructii implica bineinteles si niste costuri. Aceasta se calculeaza in functie de numarul de metri patrati ai suprafetei pentru Unde se fac reclamatii pentru constructii neautorizate?care se solicita actul. Inainte de a afla care sunt costurile nu ar strica daca te asiguri ca ai parte de constructii de calitate .

Costurile pe care trebuie sa le suporti atunci cand soliciti autorizatia de constructie:

  • de pana la 150 de metri patrati – intre 5 si 6 lei;
  • intre 151 și 250 de metri patrati – intre 6 si 7 lei;
  • intre 251 și 500 de metri patrati – intre 7 si 9 lei;
  • intre 501 și 750 de metri patrati – intre 9 si 12 lei;
  • intre 751 și 1.000 de metri patrati – intre 12 si 14 lei;
  • peste 1000 de metri patrati – 14 lei + 0,01 lei/metru patrat pentru fiecare metru peste 1.000.

Unde poti sa faci o reclamatie pentru constructii neautorizate?

Ori de cate ori sezisezi ca au loc constructii neautorizate este necesar sa faci o reclamatie la Inspectoratul de Stat in Constructii.

  Cine este si de ce avem nevoie de Inspectoratul de Stat in Constructii?

Inspectoratul de Stat in Constructii este o institutie publica care are personalitate juridica si care se afla in subordinea Guvernului Romaniei si in coordonarea primului-ministru.

Aceasta institutie este organizata si functioneaza potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 63/2001 privind infiintarea Inspectoratului de Stat in Constructii care a fost aprobata cu modificari prin Legea nr 707/2001 si Ordonanta Urgenta a Guvernului nr. 11/2004 in care s-au stabilit unele masuri de reorganizare in cadrul Administratiei Publice Centrale si care a fost aprobata prin Legea nr. 228 / 2004 cu modificarile si completarile ulterioare ale Regulamentului de Organizare si Functionare care a fost aprobat prin Decizia prim-ministrului cu nr. 3997 / 2005.

Principalele atributii ale Inspectoratului de Stat in Constructii

  • Exercita controlul statului in privinta respectarii reglementarilor legale si tehnice in vigoare in domeniul constructiilor, asigura indeplinirea cerintelor esentiale obligatorii in etapele de conceptie, proiectare, executie si utilizare a acestora
  • Verifica respectarea prevederilor actelor normative in vigoare in domeniul disciplinei in urbanism dar si in amenajarea teritoriului
  • Constata contraventiile in domeniul constructiilor si aplica masurile legale
  • Ofera acorduri pentru realizarea anumitor interventii asupra constructiilor existente sau noi
  • Autorizeaza personalul de specialitate in constructii pentru functiile de: dirignte de santier, sef de laborator, sef statie betoane, sef statie produceri agregate, sef statie mixuri asfaltice si responsabil cu controlul calitatii in constructii.

Unde se fac reclamatii pentru constructii neautorizate?Masuri corective

Inspectoratul de Stat in Constructii raspunde tuturor cetatenilor in timp util la toate problemele seziate, pe obiectul de activitate a instituitiei. Acestia efectueaza de fiecare data controale pentru stabilirea masurilor concrete pe care le vor lua pentru fiecare caz semnalat. Prin aceste controle Inspectoratul de Stat in Constructii va stabili care sunt masurile luate cu scop preventiv-corectiv astfel incat toate constructiile realizate si utilizate sa nu puna in pericol viata oamenilor sau sanatatea si securitatea lor. In plus aceasta institutie va urmari in permanenta ca masurile dispuse sa fie indeplinite cu succes si in cel mai scurt timp posibil. Practic, scopul lor este ca oamenii sa aiba parte de constructii de calitate.

Situatii de urgenta

Inspectoratul de Stat in Constructii mai efectueaza si controale tematice pe problemele de interes national. Concluziile care vor avea loc in urma tuturor acestor controale se vor transmite ministerelor sau altor organisme care sunt interesate si care pot lua anumite decizii in vederea stabilirii unor actiuni de prevenire a unor accidente.

In situatii de urgenta precum: producerea de cutremure, inundatii sau alunecari de teren, Inspectoratul de Stat in Constructii va monitoriza siguranta constructiilor prin evaluarea rapida a stabilitatii structurilor dar si prin stabilirea masurilor de interventie de prima urgenta in cazul constructiilor vulnerabile care prezinta un adevarat pericol public.

Primesti amenta daca impiedici controalele

Atunci cand se impiedica agentii locali de la efectuarea controlului sau se interzice accesul acestora se poate ca amenda primita sa fie cuprinsa intre 3000 si 5000 de lei. O sanctiune o reprezinta si neprezentarea documentelor sau a actelor solicitate organelor abilitate.

  Iata cum poti obtine mai multe informatii

Vrei mai multe informatii? Atunci tot ce ai de facut este sa te inscrii pe Bursa Constructiilor Tale Romania si vei avea parte de firmele de constructii pe care le doresti. Vei putea intra in legatura cu cei mai mari specialisti din domeniul constructiilor mai usor decat crezi. Poti afla cu usurinta tot ce implica niste constructii de calitate direct de la specialisti.

Bursa Constructiilor Tale Romania este sursa de informatii in care poti avea incredere deplina.

Alte articole recomandate:

Cine face receptia lucrarilor de constructii?

Ce face un manager de proiect in constructii?